Comunități

Fundeni

Comuna Fundeni se află în nord-vestul județului, la limita cu județul Ilfov, pe malul stâng al Dâmboviței și pe malul drept al râului Pasărea, la doar 24 km față de București.

Școala Gimnazială nr.1 a comunei găzduiește zeci de generații încă din 1940, iar în prezent e însuflețită de aproximativ 600 de elevi de clasele I-VIII.

Provocările cu care se confruntă atât școala, cât și cei mici sunt diverse: de la lipsa apei, căldura insuficientă pe timp de iarnă și numărul mare de elevi în clase și pentru fiecare profesor în parte, la rata mica de promovabilitate la evaluarea naționala (sub 20%), absenteism și abandon școlar.

Vă lăsăm să descoperiți însă, în rândurile de mai jos, poveștile profesorilor care privesc cu optimism viitorul, indiferent de obstacolele care le ies în cale.

Profesori

Anca Popa

Anca Popa

Am ales să intru în Teach deoarece am vrut să fac ceva care să aibă sens şi să conteze. Eu am avut noroc, am avut parte de oportunități şi de părinți care m-au încurajat să-mi urmez visurile. Nu mi se pare corect să ți se scrie un anumit parcurs în viață care să depindă numai în mod negativ de mediul în care te-ai născut –“e datoria noastră să trimitem liftul înapoi jos, întotdeauna va fi cineva gata să se urce în el.”

Nu mă consider un profesor bun, dar ceea ce cred eu că aduc este faptul că îmi pasă de ei şi că sunt atentă la nevoile lor. Încerc foarte mult să fac să vadă relevanța şi de ce-ul din spatele fiecărei lecții. Sunt conştientă că rezultatele nu se văd imediat, însă am un mic exemplu – am un copil bun la engleză, însă foarte timid şi răspundea încet. În urma unei discuții pe facebook în engleză , l-am încurajat şi am mers pe încredere în sine, iar acum este unul dintre copiii activi din clasă. ‘‘

Anca Popa, Generația 3 Teach for Romania, Profesoară Lb.Engleză, Comunitatea Fundeni, județul Călărași

Feb 8, 2018
Anca Mărgineanu

Anca Mărgineanu

„Când am luat clasa de matematică, elevii nu știau înmulțirea și împărțirea, credeam că pur și simplu unii nu pot. De fapt, problema era că în clasă nu se puteau concentra. Se spune că dacă unul înțelege, ți-ai făcut treaba. Mie mi se pare că dacă unul nu înțelege, nu mi-am făcut treaba. Schimbările de la firul ierbii contează cel mai mult. Unii elevi au prins încredere să răspundă, să încerce. Reușita înseamnă transformarea din copilul care stă și nu face nimic, în copilul care participă la oră. Știu că în orele în care era cu mine copilul se simțea bine, nu era jignit. M-a ajutat ce am văzut în școli, pentru că de la realitatea din teren ar trebui să pornească orice discuție despre transformarea învățământului: chiar au nevoie de chimie? De apotemă? Poate nu au nevoie de ce le dăm. Școala m-a făcut mai fericită și mai optimistă – dacă în această școală din Călărași, am găsit atâta potențial, vă dați seama cât potențial există în toată țara?”

Anca Mărgineanu, Alumnus, Generația 1 Teach for Romania, Profesoară Engleză/Matematică, Comunitatea Fundeni, județul Călărași

Feb 8, 2018

Teach Bike Challenge se adresează pasionaților de ciclism care doresc să contribuie la construirea unui viitor mai bun pentru ei și copiii lor, investind în educație.